another stupid little emo kiddo…

(ajunul de O. si apoi, finalul…)

”Charlotte! Charlotte!”

“ Da. Sunt in dormitor. Ce e?”

“ Iar citesti prostii? Hai lasa tot si vino sa ma ajuti la bucatarie”

Charlotte isi dadu ochii peste cap, inchise cu grija cartea, de care isi presa tare buzele, apoi o aseza sub perna cu o miscare robotica, deja prea mult repetata.

“ O sa ma intorc…” sopti ea paginilor albe, un pic aspre, literelor mici si negre ce curgeau din ce in ce mai limitat, picurate in rauri, infigandu-si apoi degetele in puisorul ce ii acoperea comoara.

Sari cu miscari usoare peste mormanele de haine, hartii si mucuri de tigara de pe covor, apoi tranti usa camerei cu o bubuitura asurzitoare, ce zgudui toate tabourile frumos inramate de pe holul parca de spital. Scarile de lemn nu apucara nici macar sa scartaie sub pasii ei frivoli, de adolescenta rebela.

In bucatarie, o femeie la vreo 30 si ceva de ani, cu un sort galben dantelat, o fusta scurta, pantofi cu tocuri si cu parul si unghiile atent facute, ca de obicei, manuia cu grija diverse obiecte de ultima generatie, pentru a nu-si strica lookul si a se lauda ca a facut si prajituri pentru oaspeti.

“ Vai, vai te-ai deranjat sa ma onorezi cu prezenta. Hai spala-te pe maini si ajuta-ma cu coca.”

Charlotte inaita cativa pasi catre ea si ii arunca, zeflemitor:

“ Pai, da, doamne fereste, sa iti intre ceva sub unghiutele alea frumoase ale tale.”

“Sa nu indraz…”

“ Ce sa nu indraznesc? Sa spun adevarul? N-am indraznit atatia ani! Ei, bine, acum pot. Crezi ca nu stiu cum iti aduci iubiti noaptea, in dormitor, crezi ca nu stiu ca mai toate prietenele tale sunt curve, ce s-au maritat cu bosorogi doar pentru bani, crezi ca nu stiu ca ascunzi sticle de whiskey pe langa detergeti, crezi ca nu stiu ca in adolescenta, ai luat la rand, toata echipa de fotbal, de nici nu mai stii a cui sunt?”

Femeia ramase paralizata, cu ochii ingustati, de culoarea pielii unui sarpe, cu buzele subtiri stranse tare, cu tot corpul incordat, clocotind de ura stransa in ea de-a lungul timpului. Mana ii zvaci incontrolabil catre obrazul fetei, inca aceasta ii prinse incheietura intre degete.

“ Nu mai merge asa. Imi pare rau. Ai pierdut. Ma mut la Toni.”
“ La Toni? Dar…”
“ Dar ce? Da. E fata. Si? Cel putin eu daca ma fut cu ea nu raman gravida… ca tine”

Si Charlotte iesi val-vartej pe usa, evadand din copilaria sa ratata, incheind un capitol caruia I-a daruit cei mai frumosi ani, o poveste in care a crezut si care a dezamagit-o,o iluzie pentru care a luptat orbeste pana a inceput sa vada din nou.

Sus, in dormitorul fetei, prin harababura haotica ce impanzea camera, o foaie cazuse din cartea mult iubita a fetei.

EPILOG

Pacat ca Charlotte ramasese de-abia la jumatatea povestii…
Pacat ca nu se va mai intoarce niciodata sa o citeasca pana la capat…
Pacat… ca asta a fost sfarsitul…

( Clocot de O. si apoi…)

Instinctiv, cand mi-a prins mana intre degetele ei, mi-am smucit-o destul de brusc, strangandu-mi pumnul inclestat la piept, protejandu-l cu cealalta mana. Femeia se uita ciudat la mine, vadit ingrijorata, maternitatea explodandu-i prin fiecare por, atat de dens, incat aproape ii simteam mirosul de hormoni.

“ Te-am strans prea tare?”

Am dat incet din cap, in semn de “nu”, pironindu-mi privirea jos, in gresia alba, imaculata a salonului.

“ Nu… Nu imi place sa ma ia cineva de mana…”
“ Ok atunci, hai vino dupa mine”

Am urcat docil, urmand-o pe o scarita ingusta, de piatra gri, in forma de spirala, mancata pe alocuri, incadrata de niste pereti galben-pai decolorati, scorojiti si crapati mai peste tot, vadit permeabili si subrezi. Peisajul parca era rupt dintr-o carte pentru copii, ilustrand casa veche a bunicii sau vreun centru istoric de oras-cetate.

Ridicandu-mi privirea, i-am zarit coapsele miscandu-se rapid in zvacniri musculoase, bine conturate ale picioarelor ce nu erau decat foarte putin acoperite de fusta scurta si de halatul alb pe care il purta. Fesele ii alunecau cursiv, fara nici o greutate, numai mimand parca incordarile si relaxarile muschilor de sub pielea, ce,mi-o imaginam, incredibil de fina, fara cusur, ca a lui David.

David…

M-am intors, asteptandu-ma sa ii vad figura androgina in spatele meu, urcand si el, insa acolo nu era decat piatra rece, plumburie. Din salon I se auzea vocea, cu tonalitatea ei joasa, hipnotica, povestind peripetiile noatre, acompaiata de rasetele si chicotelile celorlalte frizerite, ce, eram sigur, facusera cerc in jurul lui, fascinate de fizicul si sarmul sau.

Am ridicat din umeri, mai mult din obisnuita, decat ca raspuns la o anume intrebare, probabil, macinata de gelozie, din capul meu, atintindu-mi din nou toata atentia asupra urcusului anevoios.

In cateva secunde, mult prea lungi, am ajuns la etaj, ce se deschidea cu un holisor vopsit in aceeasi culoare de soare de iarna palid schizofrenizat de frig, ce se ramifica in 3 camere cu usi maro, parca vestejite de atata asteptare.

Femeia scoase un teanc de chei dintr-o borseta ce ii atarna frumos la brau, unduindui-se pe talia subtire, accentuand si mai mult “lungimea” fustei verde inchis.

Cu un clic usa se descuie, dandu-se la perete si oferindu-mi-se in voluptatea ei de fosta virgina. Lumina glaciara ma izbi in fata, curgand in jeturi puternice prin fereastra mare din fundul camerei, fortandu-ma sa imi mijesc ochii. Stiam ca aveam o partiala fotofobie, insa m-am abtinut sa duc bratul la ochi pentru a nu face si mai mult tam-tam pe chestia asta. Si asa eram un pusti de la balamuc, ce avea o relatie cu un alt pacient de sex masculin, cu vreo 20 de ani mai batran, ce tocmai evadase din “cusca” de nebuni si ce avea traume atat de mari,incat nici nu suporta sa fie atins fara permisiune. Super! Daca ii mai dadeam de inteles ca aveam si alte leziuni ma trimitea cu primul tren in Honolulu cu sau fara voia lui David.

Am incercat sa focalizez interiorul camerei ce, surprinzator, era foarte spatioasa, insa extrem de feminina. Perdele albe, cu model floral incadrau geamul, cazand in valuri grele pe covorul de un verde-inchis, aproape aceeasi nuanta ca a fustei ei. In centru zacea un pat imens, curat si (ALELUIA!) uscat, de acelasi alb ca si peretii, oferind o si mai mare luminozitate rece camerei. Vedele-inchis isi mai facea simtita prezenta in cateva obiecte de mobilier -alternand cu mult bun-gust cu nuanta laptoasa ce impanzea camera- : o lampa mare, ce statea cuminte intr-un colt, vreo cateva lumanari pe o etajera alba, un dulap incapator si o noptiera. In rest, masuta cu sticla de la picioarele patului si comoda veche, in stil victorian, etalau aceeasi culoare optimista.

“ Stiu ca nu e mult, dar sper sa te simti bine”

Ii ajungeam pana un pic mai sus de umar, avand, trebuie sa recunosc, o priveliste destul de frumoasa in decolteul ei generos, expus cu o frivolitate ademenitoare. Parul, lung si la fel de negru ca al lui David, ii cadea duios incadrandu-I chipul, gatul, cateva suvite pierzandu-si inocenta intre sanii ei albi. Avea un breton frumos, asimetric, ce m-a convins de la inceput ca era o non-conformista convinsa. Buzele ei pline, date cu rosu si ochii fumurii, machiati excesiv,se potriveau cu trupul ei feminin, apetisant, cu forme latine.

“ E ok… Cred ca si un canal ar fi mai bine decat…”

Si m-am oprit brusc, muscandu-mi buzele crapate, evitandu-I femeii privirea.

Ea ofta, apoi vru sa imi atinga cu buricele degetelor crestetul, intr-o mangaiere nerosita, insa se opri la fix, banuind, probabil, ca m-as fi retras.

“ Daca ai nevoie de ceva sa-mi zici,ok?”

Am dat din cap cuminte, ca un copil de 5 ani care crede ca vorbeste cu Mosul si ii face pomisiuni desarte doar ca sa primeasca ceva cadouri.

“ Ma duc sa-l chem pe David” si a iesit rapid, inchizand fara zgomot usa, in urma sa.

Automat, m-am repezit la perdele, tragandu-le cu ura peste lumina ce imi zgaria necontenit retina. Camera arata mult mai bine intr-o semi-umbra opaca. M-am dezbracat rapid, aruncandu-mi hainele pe jos si trantindu-ma ostenit peste asternuturile racoroase. De-abia acum realizasem cat de obosit eram. Cearsafurile albe erau apretate, stand oarecum tepene sub mine, simtindu-le tari, insa primitoare. Doamne, ce-mi placea senzatia de curat!

Mi-am bagat nasul intre perne, inspirand parca albul cu toate tonalitatile sale de umbre si lumini, lasand un parfum de lamaie si pin sa-mi inunde creierul. Mi-am saltat usor abdomenul, abandonandu-l apoi usor, simtind saleaua moale trepindand deasupra arcurilor. Inca o data…si inca o data. Nu sarisem niciodata intr-un pat si simteam cum o voce in cap imi striga sa fac asta. In cateva secunde eram in picioare in mijlocul patului, sarind ca bezmeticul, dezaranjand forma perfectionista in care era facut, incercand sa imi inabus chiote de fericire si abtinandu-ma sa nu rad ca un apucat, de fiecare data cand reuseam sa ating cu degetele tavanul.

La un moment dat am auzit soapte de dincolo de usa, devenind din ce in ce mai clare pe masura ce se apropiau: trebuiau sa fie David si cu sora lui. M-am lasat sa aterizez pe burta cu o bufnitura usoara, ascunzandu-mi trupul sub plapuma grea si chipul intre pernele albe.

“ Si ce ai de gand sa faci acum? Stii ca Val o sa afle ca ai fugit.”
“ Pai nu stiu…gasesc eu ceva, stii doar ca sunt spontan.”
“ Mda. Tocmai de asta imi era frica”

Si se auzi un splash infundat, ce ,banuiam, era o palma de-a lui David pe fundul ei, apoi un :
“ Nesimtitule! Nu te-ai schimbat deloc!”
“Hai hai…Stiu ca-ti place” si apoi rasete si chicoteli ce razbeau cu forta prin usa subtire de lemn.

Intr-un final David intra in camera si se stramba dezgustat la vederea camerei:

“ Hai surioara, chiar asa am ajuns? Stiu ca invitatilor tai le place stilul asta…de budinca negatita, dar totusi…”
“ Pai si ce vroiai? Sa-ti dau vechea ta camera? Mai bine spus vechea voastra camera, a ta si a lui Val.”
“Mmm…bine,bine. O sa stam aici” marai enervat si nemultumit David, dupa care o saruta pe sor-sa si inchise usa pe dinauntru.

Imi urma exepmplu, azvarlindu-si si el hainele pe jos, peste ale mele si se arunca in pat, facand valuri printre saltele, luandu-ma apoi tandru in brate.

“Ian, dormi?”
Imi mangaie spatele usor, cum stia ca-mi place, de-a lungul colanei, in jos, spre coapse, declansandu-mi o reactie de fiori in toate celulele senzitive. Isi ingropa chipul intre ceafa si umarul meu stang, mirosindu-mi parul si epiderma, inspirand adanc si expirand cu un geamat aproape extaziat.

“Hai..ca stiu ca nu dormi.. Respiri prea repede…” si isi lasa mana sa cada exact intre fese, cautand cu degetele punctul sensibil, lucu ce ma facea sa imi pierd controlul de fiecare data. Mi-am incordat instinctiv muschii pentru a-I restrictiona accesul la trupul meu vulnerabil la atingerile imorale.

“ Cum de ne-a ajutat Toni? Ce i-ai promis?”
“ Ei hai, acum lasa asta… O sa o lamurim mai incolo…”
“ Nu.” Si m-am intors cu fata spre el, sagetandu-l cu o privire calma si matura “ De ce vrea sa te duci la ea?”

“Eh nah de ce! Ca doar nu sa-i duc o cana cu cafea! Sa o satisfac, asa cum ne-a fost invoiala…”
“Aha…Ma gandeam eu ca trebuie sa fie ceva de genul asta…”
“ …Si vii si tu cu mine…”
“ Poftim?”
“ Pai i-am zis ca o las sa se uite cum…”
“Cum mi-o tragi?”
“ Intocmai.”

Ma holbam la un tablou urat de pe perete, facut dintr-un colaj kitsch de poze cu Marilyn Monroe, in diferite culori tipatoare. Evident, ca nu vedeam nimic din el, ci doar imi agatasem privirea de textura fada a obiectului, pierzandu-ma in avalansele de idei ce tocmai imi patasera capul. Trebuia sa ma gandesc ca totul e de vanzare…ca nimeni nu mai fac acte caritabile, asa, de pomana…

“Bine… O sa fie interesant…”si m-am intors din nou cu spatele la David, de data asta, insa, lasandu-mi trupul moale in mainile lui, pentru a fi explorat de curiozitatea sa hulpava.

“David?”
“Ce?”
“Cine e Val?”

(Cam ciudat…by O. si apoi asta…)

“Azi s-au hotarat sa imi schimbe din nou tratamentul. Nu mai sunt pastilat de ceva vreme,nici macar teste nu se mai obosesc sa-mi faca. Sunt irecuperabil… Zilele mele de cobai uman au luat sfarsit. Oamenii nu mai vor sa citeasca despre mitomanie, acum e la moda cleptomania, mai ales printre staruri. E cool. Cecile mi-a povestit totul despe asta. Parca o pot auzi mai bine cand sunt treaz…

Desigur, Toni inca nu banuieste nimic, nici celelalte asistente ale spitalului. David e bun la ceea ce face…”

Cu o zvacnire involuntara am rupt foaia din agenda, strangand-o tare intre degete.

Mi-am inaltat incet privirea ce s-a agatat automat de fereastra inghetata, ca de fiecare data cand ieseam din starea de feerie. Un soare galben, cu miros de zapada palida cadea in valuri fosnitoare pe geam, mangaindu-I suprafata adormita.

Ca intr-o transa hipnotica m-am ridicat de pe marginea rece a patului si am atins cu buricele degetelor suprafata lucioasa, traslucida. Aburi calzi de ceata au patat instantaneu fereastra, ca o aura in jurul mainilor mele, creandu-le un contur vizibil. Mi-am lipit nasul de materialul pe care, se parea, de-abia il descoperisem, vrand sa ii gust esenta sticloasa. Mi-am deschis toti porii acestui dus static de gheatza galbuie, presandu-mi si buzele, obrajii, pleoapele inchise, chiar inspirand adanc izul de proaspat al geamului.

In departare, linia orizontului era formata din impletitura maro, stearpa a campiei si cea senina, azurie a cerului, ce isi unduiau infinitatile intr-o lupta serpuinda.

“ Cand ma fac mare vreau sa ating cerul…”

“Nu poti atinge cerul…” o voce din capul meu se auzi ecoand sec pana in adanciturile cele mai ascunse ale circumvolutiunilor mele cerebrale.

“Ba da ba da ba da…Chiar si acum daca vreau pot sa il simt intre degete”
“Ba nu pooooti….”

Si am inchis ochii, creionandu-mi in minte si sub degete valurile fine de un bleu senin ale cerului. Erau ca un fel de catifea grea si totusi usoara, aproape stravezie, catre matasea racoroasa… din fiinta careia erau decupate frumos cearsafurile de pe patul meu mare, cu baldachin. Patul meu…al lui Ian…eu eram Ian…era al meu…

David..
Simteam cum pleoapele inchise strans mi se zbateau in disperare, luptandu-se cu nebunia ce incet, incet punea din nou stapanire pe mine.
David…
Pumnii mi se inclestasera, unghiile infigandu-se cu putere in carne, trupul dorinu-si sa pastreze starea de luciditate redescoperita de curand.
David…
Inima imi batea cu forta, aproape spargand cutia toracica, pulsand cantitati enorme de sange intr-un timp record, doar pentru a-mi demonstra ca era vie si intentiona sa ramana asa: vie in lumea reala.

Imi simteam plasma izbindu-se de peretii venelor din incheieturi, simteam textura alba, rigida, a foii pe care mazgalisem cuvintele puerile, vibrand static intre degetul aratator si cel mijlociu, ce aproape se relaxasera in jurul ei ,periclitandu-i situatia fragila.

Dintr-o data, o mana se lasa sa cada cu delicatete pe umarul meu, strangandu-mi,insa, osul ca intr-o menghina ghipsata. M-am intors brusc, distrugand reveria pe care tocmai o tesusem din imagini prafuite. Am ramas cu gura cascata, holbandu-ma uimit la persoana in halat de acelasi gri-murdar ca si al meu, ce imi zambea cald din spatele a doi ochi sticlosi.

“ David… Ce nai…”
Insa barbatul se apleca si ma saruta incet, inghitindu-mi cuvintele, lasandu-le sa se topeasca, undeva, adanc, in el. Am acceptat, cuminte, “tratamentul” ce imi era aplicat, raspunzand cu gemete usoare si inabusiri gafainde. Cand, in sfarsit, ameteala calda isi opri gustul, mi-am proptit mainile pe pieptul lui David, aproape pandind momentul in care vroia sa ma sarute din nou, doar pentru a-l impiedica, facandu-l astfel, sa ma asculte:

“ Daca intra Cecile? Sau daca te cauta Toni? Sau poate vine altcineva. Cum vom explica vindecarea ta brusca si, mai ales, relatia noastra?…” am inceput disperat, calmitatea barbatului agitandu-ma si mai mult.
“ Esti inconstient! Chiar ca esti nebun… Cum sa risti atat de mult? Pot chiar sa te bage la inchisoare, iar pe mine…inapoi la…” si m-am oprit, cuvintele blocandu-mi-se in gat, impiedicandu-ma sa eliberez stransoarea imaginara a traheei.

Insa David zambea, uitandu-se cu drag in ochii mei, fiecare por al sau emanand afectiune fierbine. Parca fiinta ii mirosea a mar copt cu scortisoara, a turta dulce…a Mos Craciun. Mi-am lasat capul sa cada balanganindu-se in piept. Se apropiau sarbatorie de iarna, iar noi eram intr-un nenorocit de balamuc, langa sute de retardati, nebuni, schizofrenici si alti dusi complet.

Mar copt cu scortisoara…cum facea bunica atunci cand eram mic…
Mar copt cu scortisoara…cum, de fapt, as fi vrut sa imi faca…

Turta dulce…cum imi cumpara mama de la balci….
Turta dulce…cum, de fapt, as fi vrut sa imi cumpere…

Mos Craciun…cum se deghiza tata in seara de Ajun…
Mos Craciun…cum, de fapt, as fi vrut sa o faca…

Am simtit cum o parte din mine mi se scurgea pe fata, facandu-mi ochii sa mi se inroseasca, usturand si pulsand cu fiecare vena extrem de vizibila acum, pe albul imaculat dinauntrul vederii.
David se apleca, absorbindu-mi cu buzele sale uscate lacrimile, sugandu-le incet, lasand fiecare papila gustativa sa se desfete cu acea apa sarata ce curgea din mine. Apoi ma saruta incet, alinandu-mi buzele cu ale sale, soptindu-mi la ureche:

“Sa fii gata asta-seara. Sa iti strangi tot ce ai. Plecam”

Am ramas cu dintii stransi, maxilarul inclestat, toti muschii incordati la maxim. Daca era doar o alta fantasma din capul meu? Daca visam din nou? Daca…

Barbatul continua sa ma priveasca zambind, mangaindu-mi incet obrajii cu degetele sale lungi, cu mainile puternice, dar delicate, sub protectia carora stiam ca nimic nu va putea sa ma raneasca vreodata.

“ Dar… Dar… Cum? Fugim? Oh doamne! Daca or sa ne prinda? Daca ne inchid cine stie pe unde, in camere albe de sus pana jos, fara nici un obiect de mobilier, captusite cu material gros de-a lungul peretilor, in camasi de forta? Si unde ne vom duce? Ce vom face in continuare?”

Dar David incepu sa rada, lasandu-ma si mai uimit ca inainte, insa putin mai linistit:

“Stai calm,pustiule. Am un plan. O sa evadam ca la carte. Doar am mai facut-o de atatea ori. Stiu ca ai fobie de spitalele de nebuni, asa ca o sa am grija sa nu ne mai intoarcem aici niciodata. Cat despre ce vom face afara…gasim noi ceva. Pot sa fiu “pestele” tau. Ai fi uimit cati ar plati pentru o noapte de amor cu tine” si afisa o moaca de proxenet pervers, gata sa isi scoata marfa la vanzare, apoi izbucni intr-un ras viu, sincer si extrem de expresiv.

“Mda ce sa-ti zic… Cum adica ai mai facut-o de atatea ori?”

“Adica…adica…am mai evadat si gata. Nu e inca timpul. Nu mai fi atat de paranoic, acorda-mi si mie niste credit. Stiu ce fac.” Si ma saruta violent, pe fuga, varandu-si limba adanc pe gatul meu, dupa care parasi salonul in graba, fara a face nici cel mai mic zgomot.

Peste cateva secunde, Cecile intra cu o tava din inox pe care se aflau cateva castronase cu mancare si o carafa cu apa.
“ Ian, scumpule, cu cine vorbeai?”
“ Cu David. Mi-a cumparat mere su scortisoare, turta dulce si un costum de Mos Craciun. Am nevoie de o punga in care sa le pun. Imi poti aduce, te rog, una?”

Si asa toata viata mea fusese o minciuna, ce mai conta inca una? Ce mai conta daca minteam ce eram mitoman?…

Cecile zambi amar, mangaindu-mi incet parul, apoi imi aduse o punga, lasand tava cu mancare pe noptiera.
“ Poftim, dragule… Sa savurezi bunatatile pe care ti le-a adus iubitul…”
“Da…”

Insa in cap imi rasunau intr-una : “ plecam…plecam…asta-seara plecam…”

( Din nou…de O., apoi postul meu…)

Cand am ajuns in fata usii de mahon, frumos lacuita, cu textura sa oachesa si alunecoasa, usa pe care o mai vazusem de atatea ori inainte si parca niciodata, era trecut bine de miezul noptii. Mi-am lipit urechea de suprafata neagra, in speranta ca voi auzi un cat de mic sunet, desi stiam ca usa era izolata fonic. Cu un clic insesizabil am descuiat si m-am strecurat inauntru, facand cat mai putin zgomot posibil.

Surprinzator, in casa era atat de frig, incat un fior imi strabatu coloana in sens invers de cum ar fi trebuit, de la bazin, in sus, catre spate. Instinctiv am inceput sa imi frec mainile rapid, sufland jeturi mici de abur fierbinte peste degetele infrigurate.

Pe robot, Michelle imi lasase vreo 5 mesaje, tonul devenind din ce in ce mai disperat si mai ingrijorat, pe masura ce mesajele isi scurgeau continutul in ecoul surd al apartamentului. Imi cerea sa discut cu David si sa-l readuc la scoala, fiind spre binele lui sa invete, sa stea cu copii de varsta lui, sa isi deschida orizonturile, bla bla bla. N-am mai avut rabdare si am inchis pe la al treilea, stergand restul de mesaje senile, obsesiv-compulsive, ce imi repetau intr-una aceleasi lucruri evervante, ca o moara stricata.

“ David?…David, esti acasa?” am intrebat mai mult intr-o soapta paranoica, de frica parca sa nu mi se dizolve cuvintele inainte de a-si fi parasit originile- gatul meu uscat.

“ David?” am mai bolborosit inca o data, sunetele iesind si izbindu-se de aer precum balonasele colorate, din sticlute mici, pe care le sufla copii prin parcuri.

Cand am deschis usa dormitorului, l-am gasit zacand pe podea,cu muschii tremurandu-I nevrotic, cu bratele incolacite in jurul genunchilor, cu castile in urechi, gemand usor la fiecare rasuflare, de parca gurile de O2 necesare plamanilor erau de fapt otrava, iar miscarea inconstienta a pieptului, o corvoada.

M-am asezat langa el, lasandu-l sa mi se ghemuiasca la piept, desi, stiam, habar nu avea ca eram acolo, fiind cufundat intr-un somn adanc, cel mai probabil fara vise. Mi-am strans mainile in jurul lui, cuprinzandu-i intreaga fiinta slabuta, fara aparare, punandu-mi barbia pe capul cu par moale si negru, cazand si eu in abisul somnului.

“Haide Ian, somnoroici, scoala-te! E timpul sa-ti iei medicamentele!”

O voce calda, vesela, mi se materializa in cap, stergand cu un burete umed, plin de creta inecacioasa, toate imaginile mele de dinainte, aducand doar raze reci de lumina, ce, banuiam, veneau de la ferestrele fara draperii ale spitalului.

In brate tineam strans un puisor aspru de perna, iar sub mine erau cocolosite si umezite cearsafurile tari, izilizite de sapun de casa, ieftin, al caror iz gretos se amesteca cu cel de dezinfectant si igrasie al salonului.

Imi simteam trupul tremurand de frigul ce se strecura cu viclenie pe sub geamurile vechi, prin crapaturile zidurilor, infiltrat in picaturile de ploaie ce patasera tavanul toata noaptea, cazand neincetat peste patul meu. Halatul gri-murdar, ce, mi-as fi dorit extrem de mult sa fi fost impermeabil, era leoarca, invelindu-mi corpul intr-o copca lipicioasa, lichida, usor mirositoare. Chiar si chilotii imi erau uzi, capatand o nuanta alb-transparenta, ce permitea patrunderea privirii curioase in spatele materialului subtire.

Trebuia sa fiu recunoscator, totusi, picaturilor reci ce imi limitau temperatura in fiecare zi ploioasa. Cel putin nimeni nu stia cand si cum aveam vise umede sau cand ma masturbam in secret sub patura, visand cu ochii deschisi la realitatea mea perfecta.

Am deschis ochii incet, frecandu-ma tacticos cu ambii pumni, pentru a alunga ceata specifica somnului. O figura de femeie frumoasa, cu parul roscat, tuns bob in dreptul urechilor, cu colturile orientate in sus si cu ochelari cu rame negre, dreptunghiulare, imi zambea complice, oferindu-mi un pahar cu apa si cateva pastile colorate, de diferite forme si marimi. Era extrem de atragatoare chiar si imbracata in halatul alb, lung, ce o facea sa para mult mai scunda, mai indesata si mai batrana.

“ Hai, Ian, mai stii cine sunt?” ma intreba ea ghidus, facandu-mi cu ochiul.

Era Cecile, secretara…

“Sunt Cecile, infirmiera. Eu am grija de tine, tii minte?”

Am dat incet din cap, in semn de aprobare si am luat instinctiv, cu o miscare usor repezita, pastilele, dupa care le-am dat pe gat dintr-o data, fara a mai avea nevoie si de apa.

“ Unde e Irene?”

Unde e mama…?

“ Ian, ti-am mai spus. A plecat. S-a dus la Vegas, in luna de miere cu noul ei barbat, Dimitri. Simpatic tipul, desi intotdeauna am crezut ca ea merita ceva mai bun…”

Cu Dimitri??? Directorul scolii?

O priveam cu o expresie tampa pe chip, uitandu-ma prin ea, de fapt, in gol, undeva, la peretele alb din fundal, incercand sa inteleg care era realitatea lor, care era lumea mea. Nu erau aceleasi? Cum sa nu fie? Erau…
Sau nu erau?

“ Si Vladimir?”
“ Tztztz nebunule, iti place de el,nu-I asa?” a inceput ea, dandu-mi un branci usor in umar si chicotind ca o scolarita.
“ Eu…nu…”
“Ei hai hai…Nu-I o rusine, sa stii. Vladimir vine abia diseara. Stii doar ca e in tura de noapte. O sa pun o vorba buna pentru tine. Intr-adevar… e cel mai frumusel asistent de pe aici, nu?”

Vladimir…? Noul meu asociat la firma tatei?

I-am ignorat ultima remarca si am continuat, pierdut, cu intrebarile mele alzheimeriene:

“ Evan?”
“ Da. Ce-I cu el? Vrei sa-l chem? Sper ca nu-l deranjezi iar cu vreo prostie, ca data trecuta, cand l-ai intrebat de ce nu a plecat in Tahiti. Stii doar ca Domnul Director are foarte multa treaba. Trebuie sa se ocupe de fisele pacientilor si de toate celelalte acte…”

Evan era tata…

“Si Michelle?”
“ Hai, nu-mi spune ca ai uitat-o pe tanti aia draguta ce ti-a placut atat de mult data trecuta. Mai tii minte? Ti-a aratat niste pete de cerneala… si te-a pus sa raspunzi la mai multe intrebari, apoi ti-a dat o acadea mare si buna. Este psihiatrul spitalului…”

“Psihiatru…”

Ba nu! Era verisoara-mea si preda la scoala aia de arta, lua-o-ar dracu de scoala!

“Da, Ian…psihiatru…”
“ Raoul? Marcus?”
“ Oho! I-ai tinut minte! Bravo! Raoul e inspector. A venit o data in vizita la tine si ti-a pus cateva intrebari despre conditii. Mai stii? Iar Marcus e instalatorul si zugravul spitalului. Apropo de asta, trebuie sa-l chem din nou, vad. Iar ne-au invadat picaturile de ploaie.”

Esti nebuna, femeie! NE-BU-NA! Raoul era avocatul ala blond, fostul meu coleg de liceu, iar Marcus era doctorul ce imi tinea predici mereu despre cum sa am grija de mine.

“ Gata? Te-ai lamurit acum,dragule? Doar stii bine ca iti raspund la intrebarile astea in fiecare dimineata…”

Mi-am bagat un deget in gura si am inceput sa-mi rod unghia pana la sange, dezgolind carnea de invelisul sau protector din cheratina dura. Nu se putea…nu se putea… Mi-am adus genunchii la piept si, cuprinzandu-I cu ambele maini, ca intr-o menghina stransa, am inceput sa-i legan usor, inganandu-le o melodie atat de cunoscuta… Oare ce melodie era? Unde o mai auzisem? O mai auzisem vreodata inainte?

“ Ian, hai sa te schimbam ca esti ud. Doar stii ca azi vine reporterita aia sa mai scrie despre tine. Sylvette o cheama. E cam inchistata, nu crezi?”

Sylvette era iubita curva a tatei…

“ Vine si cu…?”
“ Da. Cu doctorita aia specializata in remedii naturiste, cica. Fiona. Si ea a mai scris despre tine. Esti faimos, pustiule!”

Fiona era vaca aia…

Si Cecile m-a ajutat sa ma ridic, dezbracandu-ma usor de hainele umede si oferindu-mi niste prosoape la fel de aspre si de inzilizite, cu care sa ma sterg pe trupul ce inca mai tremura. Cel putin astea nu erau ude…

Privirea mi s-a agatat neputincioasa si zdrobita de geam, holbandu-se la ce era dincolo, insa nepermitandu-le informatiilor sa ajunga la creier, pentru a fi procesate si intelese.

O campie plana isi deschidea dezolarea neagra, lipsita de iarba, frunze sau flori, cheala in neputinta ei senila si intinsa cat puteam cuprinde cu ochii. Era pur si simplu nimic, exact cum eram si noi. Un nimic pentru societate, pentru “cei dragi”, un nimic chiar pentru noi insine. Ne-au adus sa ne contopim cu natura asta, la fel de comata si nebuna ca si noi… Pai nu meritam nimic mai bun, nu? Doar un pamant mort si sterp, inevitabil, infertil si chiar mai mult decat steril.

Exact in fata cladirii, cateva siluete imbracate in alb isi faceau de lucru, unele sapand obsesiv in pamant cu degetele, altele alergand de colo-colo in cercuri inutile, cateva jucandu-se jocuri de gradinita, precum cel cu palmele, nereusind, insa, sa le nimereasca pe cele ale partenerului, dansand fara muzica sau jucand “de-a v-ati ascunselea” fara a se clinti din loc din cauza negasirii vreunui loc bun de ascuns.

Vreo 5, 6 persoane stateau la taclale exact in centrul acestor schizofrenici, paranoici, maniaci, sau ce-or mai fi fost, fumand linistite, relaxate, urmarindu-i indeaproape pe pacienti, gata sa sara daca s-ar fi intamplat ceva nefiresc. Aici totul era nefiresc!!! Cum puteai defini normalul intr-o casa de nebuni? Pardon, un spital pentru persoane cu probleme mentale.

Stiam ca infirmierele vrusera sa puna flori, insa nici una nu a rezistat, probabil, din cauza pamantului prost, arbustii au fost dezradacinati de cativa trilu-lilu de pe acolo, iar copacii ce erau au fost taiati datorita a doua sinucideri ce au avut loc acum cativa ani printre crengile lor dese. Asa ca acum…totul era pustiit…

Ce bine ca nu puteam sa vad…
Ce bine ca ma uitam in gol…
Ce bine ca aveam lumea mea…

De pe holul, alb, putind a spirt si mucegai, doua voci au razbit pana in salon, intrandu-mi in cap fara sa le fi cerut, fara sa le fi vrut acolo:

“ Ce crezi, a mai facut progrese cu medicatia noua pe care i-o dau astia, acum?”

“ Nimic semnificativ, din pacate. Dar se merita sa mai umplem cateva foi cu el. Oamenii sunt curiosi cand vine vorba de mitomanie. Stiai ca multi sunt mitomani, fara sa-si dea seama, evident, nu ?”

“ Da. Mi-am dat seama. Oricum pustiul nu se stie de ce sufera exact. L-au diganosticat cu mitomanie, dar poate sa fie si schizofrenie, poate chiar autism, cine stie?”

“ Eh, oricum nu e important. Noi sa fim sanatoase!”

Si o femeie cu un par de culoare inchisa, strans intr-un coc si purtand un costum gri sters, ce ii ascundea aproape in totalitate trupul silfid si inca una cu cizme lungi, roz, cu toc ascutit, cu jeansii bagati in ele si cu un taior de aceeasi culoare de papusa din latex, au intrat in salon, tinandu-se de brat, holbandu-se la mine ca la un exponat zoo.

Ce bine ca mie nu imi pasa…

Cecile le spuse ca mai bine ma intervievau in biroul directorului si, exact cand asistenta m-a luat de brat sa ma duca intr-acolo, mi-am adus aminte:

“DAVID! David…cine e David?”

( ...marti de O., apoi eu…)

Era trecut de 2 noaptea, iar eu rulam cu peste 100km/h pe strazile umede si slinoase ale orasului, imbacsite de fite, prefacatorii si masti cotidiene. Nu vroiam sa ajung la birou, pentru ca, stiam, o data ajuns, aveam sa ma infrupt cu deliciile orgasmice ale tuturor viciilor pe care le aveam la ora actuala. Si nu erau putine…

Mi-am infipt unghiile adanc in plasticul negru al volanului,zgariindu-i cu salbaticie suprafata neteda, un pic moale. Vroiam sa fiu constient de mine insumi, din nou. Te rog, te rog…

Te rog…

La radio, era “Mad world” de Gary Jules. Cum naiba stiam? Nu conta… Muzica mi se prelingea cu note fine in creier, ecoand pianic in intreaga masina, acaparandu-i fiinta, si pe mine o data cu ea, lasandu-ma sa ma afund in nebunia un pic schizofrenica, ceva mai mult paranoica, si, cu siguranta, dramatica, as fi putut spune chiar tragica, a piesei…a artistului…a acordurilor perfectioniste.

Inconstient am ajuns in fata cladirii mari, ce sclipea a negru imbietor, grotesc si divin, suav si bolnav de extravagant, cladire, ce, era firma pe care o detineam…cel putin cu numele.

Peste 5 minute eram in scaunul meu confortabil, sorbind cu inghituturi mari, hulpave, licoarea brun-aurie si incalzindu-mi tupul infrigurat si tremurator cu binecunoscutele mele droguri. In dulapior gasisem, de asemenea, cateva cutii cu bomboane de cea mai buna calitate, oferite de cativa clienti de bani gata, drept mici atentii. Probabil unele erau deja expirate, insa ambalajele provocatoare, de culori inchise, ce aproape raspandeau izul ciocolatiu prin birou si mi se urcau pe papile, implinindu-le scopul, m-au determinat sa imi infig unghiile in carton si sa eliberez fericirea dinauntru.

Stiam ca nu aveam voie… stiam… Nu mai mancasem zahar de ceva ani buni, insa, daca oricum, incalcam atatea reguli, treceam peste atatea principii morale din punctul altora de vedere, ce mai insemna inca una in plus? Bomboane cu rom, cu lichior de visine, cu coniac si cafea…

Am dat gata cateva cutii, nesavurand insa gustul ce ,teroretic, ar fi trebuit sa ma ridice pe culmile fericirii, mancand mai mult automat, precum un copil cand trebuie sa ia un medicament amar. Mi-am folosit trupul pe post de cos de gunoi. Ma razbunam pe mine insumi… de ce? de ce? Fiindca nu statusem cu David, fiindca am realizat ca fara el nu aveam nimic, fiindca mi-am permis sa il iubesc. Ajunsesem deja sa mananc pe nerasuflate, fara a mesteca, fara simti savoarea oricum, combinand zaharul in exces cu inghitituri fierbinti de alcool.
Dintr-o data mi s-a facut rau. Stiam ca asta avea sa se intample, dar am continuat sa arunc in mine micile bucatele ce reprezentau venin curat. Intr-un final mi-a venit sa vomit, asa ca am lasat instinctul sa ma acapareze, dand afara tot ce mancasem, ce se transformase deja intr-o gelatina negricioara, cu gust de acid gastric si alcool aproape digerat. Ajunsesem ca propriul trup sa ma urasca, sa ii fie frica de mine, aparandu-se cu sila de ceea ce ii injectam fortat.

Un tremur incontrolabil imi dirija picioarele, mainile, incheieturile, intreaga fiinta slabita, iar cateva lacrimi incepura sa imi curga pe obraji. Plangeam de efort? Plangeam pentru mine? Poate pentru David, care, stiam, imi reprosa din priviri ca nu ii puteam oferi niciodata mai mult, niciodata ceea ce isi dorea, niciodata ceea ce avea nevoie.

Un sentiment de oboseala acuta pusese stapanire pe mine, simtindu-mi grele si plombate toate cearcanele, toate ridurile, chiar si ochii, ce stiam ca sunt rosii, umezi, injectati ca ai unui drogat in sevraj, probabil chiar cu cateva vinisoare sangerii sparte, inecate in albul lor de lapte. Insa, o data cu asta, a venit si senzatia de eliberare, de goliciune interioara fizica, de usurinta si extaz static, de debarasare a tot ce mi-ar fi putut pangari corpul, a tot ce l-ar fi putut ingreunat. Acea senzatie era divina si o experimentam pentru prima data… Nu aveam sa stiu ca deja ma dezvirginase… ca aveam sa devin anorexic, doar pentru a-mi putea simti dezinfectate intestinele, curatate organele, sterilizitata sangerarea interna.

Acum asta imi era cel mai recent viciu… Ar fi trebuit sa il urasc…

Am mai facut de cateva ori miscarea distructiva, indesand cu nemiluita zahar, apoi extirpand tot raul, dandu-l afara fara prea mult efort. Si din nou, acea senzatie de rece, de gol, de curat inauntru…

Am adormit cu capul pe hartogarie, uitand cu totul motivul pentru care venisem, cufundandu-ma intr-un somn atat de linistit si adanc, cum nu mai avusesem de ceva vreme.

O usa, trantindu-se, m-a trezit cam peste cateva ore, apoi in birou isi facu aparitia Cecile, inganand usor un cantec, ce, mi se parea mie, semana atat de bine cu cel pe care il auzisem in seara trecuta, la radio. Numai ca nu mai stiam cum se numea… Uitasem…

Femeia ramase stupefiata, cu cheile sugrumandu-se gratios in mana atarnand pe langa trup, cu ochii un pic mariti si cu gura intr-deschisa. Banuiam ca nu eram chiar Fat-Frumos la acea ora, nedormit de cateva zile, inconjurat de cutii de bomboane si sticle goale de alcool, de ambalaje de guma si mucuri de tigara, invaluit intr-un iz de voma, amestecata cu tutun, parfumul meu de roze si, probabil, mirosul bauturii nocive- whiskey-ul meu de toate zilele.

“ Ah! Domnule…nu stiam ca ati ajuns atat de…”
“ De devreme?” am intrebat eu, schitzand un zambet, care, insa, arata mai mult ca o grimasa monstruoasa, din moment ce pielea imi era atat de uscata, incat nu permitea deschiderea prea larga a buzelor, iar muschii dormeau incordati intr-un pat de spital comat.

“ Da. Aaa…adica, nu ca nu ati fi la birou la timp, de obicei…aa…” incepu sa se balbaie secretara, inrosindu-se un pic.
“ Da da, am inteles. Nu-ti fa griji. La cat e sedinta?”

“ In 20 de minute. Tocmai vroiam sa va sun…” spuse ea, vizibil stanjenita pentru gafa pe care, i se parea, o facuse.
“ Ok. Mersi.”

Cecile iesi tacuta din birou, inchizand fara zgomot usa, in urma sa.

Mi-am trecut o mana prin par, ce era incredibil de aspru si uscat, precum solzii unui mamba negru, ce a stat prea mult la soare. Am ramas uimit cand m-am trezit cu vreo cinci-sase fire de par intre degete, incolacindu-se fara vlaga pe pielea si mai palida decat de obicei. Am inchis ochii si le-am dat drumul pe parchet, simtindu-le densitatea pe masura ce cadeau plutind. Tenul imi era la fel de mort, porii dureros de dilalati, usturandu-ma mai ales in zona nasului si a fruntii. Sub ochi si in obraji, niste adancituri cadaverice imi mancau din carne, simtind practic, cum ma descompuneam pe masura ce trecea fiecare secunda. Celulele imi dispareau pur si simplu in aer, stratul de epiderma subtiindu-se considerabil.

Imi era teama sa ma uit in oglinda, asa ca am inceput sa ma plimb de colo-colo prin birou, cu nelipsita tigara in mana, pentru a usura trecerea timpului.

In 40 de minute am fost in sala de sedinte, unde, Vladimir si tata ma asteptau nerabdatori.
“ Ia te uita… Fiul risipitor, in sfarsit, s-a hotarat sa ne onoreze cu prezenta.” a spus Vladimir, sarcastic
“ Nu stiam ca o consideri o onoare… Credeam ca e mai degraba o fobie sa ma vezi..” doamne-ajuta ca nu-mi pierdusem si ironia.

Barbatul marai, aratandu-si coltii si frecandu-si mainile, nervos.
“ Tata, tine-ti cainele in lesa, ca poate imi tremura mana si cine stie cum mai ajunge in buzunarul ala, de la piept. Stii doar ca sunt o persoana nevricoasa” am facut eu aluzie la “Bubico”, intrandu-mi in rol destul de bine, pentru a-l lasa pe directorul inchisorii cu o expresie tampa, aproape goala, pe chip.

Vazand ca tata se purta cu acelasi autism obraznic, ca de fiecare data cand era in preajma mea, am continuat pe un ton plictisit, ignorant :

“ Haideti sa terminam mai repede. Ca eu, CHIAR am o viata privata si nu am de gand sa o las sa astepte pana ma senilizez” si m-am asezat in capul mesei, vizavi de tata, in capatul opus de Vladimir, ce sedea langa Evan.

De data asta, directorul inchisorii purta un costum albastru inchis, de catifea, foarte asemanator cu cel al regilor Frantei, post perioada renascentista, cu nasturi mari, aurii, si un guler spumos, de dantela imaculata. Manecile, de asemenea, ii erau imbracate in acelasi material alb, iar in talie purta o curea tot din materialul bleumarin, extrem de scump, cu o catarama din aur forjat maiestuos. Cizmele lungi, pana la genunchi, din piele neagra, in care erau indesati frumos pantalonii, precum si manusile foarte feminine, ce ii completau tinuta, se asortau de minune cu stilul sau non-conformist, indubitabil atragator.

Parul lung, ce ii cadea buclat intr-un maro-aramiu-roscat tomnatic, cu nuante suave de ciocolatiu deschis, ii era acum prins intr-o coada cu un iz de impletitura vaga, lejera, atarnand cuminte pe spatele sau slabut. O funda alba, ce curgea frumos, mixandu-si culoarea cu textura parului sau fin,ii definitiva coafura clasica. Cateva suvite aproape roscate ii incadrau chipul palid, zacand intr-o rebeliune ordonata, prevazuta si planuita cu multa grija de purtator.

La tata, recunosc, nu m-am uitat destul de bine, fiind aproape sigur ca isi pastrase linia sa vestimentara, sobra, de lux.

“ Asa deci, dupa cum ti-am spus si aseara, Evan mi-a vandut partea sa din companie… 49 de procente…” sparse Vladimir tacerea, cu vocea sa calda, joasa, un pic tremuratoare,insa.

“ Bun. Ati semnat documentele?” am intrebat eu nerabdator.
“ Da”
Tata facu un gest scurt cu capul, in semn de aprobare, privind suprafata lucioasa, bine lacuita, a mesei lungi.

“ Atunci de ce mai aveti nevoie de mine?” am spus, ridicandu-ma de pe scaun.

“ Pai… Nu te intereseaza cu cine lucrezi?” intreba Vladimir, uimit.

“ Hmm… Nu” si am zambit tampeste, ca un copil retardat. “ Mai ales cand oricum nu am nici un cuvant in toata tarasenia asta. Hasta la vista, baby” l-am mimat eu ironic pe Schwarzenegger, indreptandu-ma catre usa.

“ Ma mut in Tahiti.” Spuse dintr-o data tata, facandu-ma sa ma intorc brusc si sa-l privesc cu gura cascata.

“ Mi-am cumparat o vila acolo, iar cu banii din banci, pe care I-am strans de-a lungul anilor, o sa traiesc imbelsugat tot restul vietii. E mai bine asa, oricum. O sa pot sa ma bucur si eu in sfarist de anii batranetii, poate chiar sa uit cat de cat de trecut…” continua el cu o voce trista, extrem de inceata…

“ Imi pare rau pentru tot, Ian, fiule.” Si isi ridica privirea, tintuindu-mi abisul cu ochii sai la fel de negri, insa ce ascundeau un gri mort undeva, inauntru. Pareau deja putreziti, comati de mult prea multa vreme, emanand un regret ce s-a dezvoltat ca un parazit, secand toata vlaga si viata din tata. Stiam ca ochii sunt oglina sufletului. Tata era mort demult. Imi pare rau ca te-am invinuit atata timp…

Cu o privire I-am raspuns, povestindu-I pentru prima data intreaga mea viata, in doar cateva fractiuni de secunda, iar el ascultandu-ma, cum fac toti tatii, mustruluindu-ma pentru toate greselile si sarutandu-ma pentru reusite, jucand fotbal impreuna si mergand la balciuri, dandu-ne in carturi si mancand vata de zahar si floricele caramelizate impreuna. Cu doar o privire am simtit cum mi-a cumparat balonul ala rosu, umflat cu heliu si manusile negre din vitrina, in ziua in care mi-au inghetat mainile, iar eu imi uitasem manusile acasa. Am stiut ca el a fost cel care l-a pedepsit pe Dimitri, aparandu-ma si ca tot el a fost cel care m-a ajutat sa trec prin viata, scapandu-ma de droguri si ferindu-ma de cei care ma raneau constant. Si tot tata m-a invatat sa conduc si a studiat impreuna cu mine pentru toate examenele, doar ca sa le iau cu nota maxima, m-a dus la cursuri de alpinism si m-a incurajat sa imi public romanele.

Imi pare rau ca te-am judecat…
Tata a fost cel care a scos-o pe mama din masina la timp, salvandu-I viata…
Imi pare rau ca te-am judecat…

“ Ok… Sa ai o viata frumoasa… Multumesc pentru…tot” si am iesit pe usa, fara sa mai arunc nici o privire inapoi…