“NUUU!!! Te rog…NU!…”
Un urlet de animal ranit imi sufoca traheea, fiind urmat apoi de o criza de tuse, ce zgaria cu salbaticie pielea inrosita si umflata, facandu-ma sa scuip suvoaie mici de sange. M-am ridicat in fund, spijinindu-mi mainile pe pernele imbracate in matase neagra, altadata racoroasa, acum plina de sudoare si imbibata de aerul noptii.
Intreg trupul imi trepida inecat in canicula dogoritoare si strangulat de cosmarurile ce patau in permanenta peretii transparenti ai subconstientului. Amintiri…
Mi-am lasat picioarele sa atarne, atingand cu varfurile degetelor parchetul de abanos. Frigea… ma frigea…
Cu o miscare inceata, cu un iz bolnavicios de parchinson in ea, mi-am inlaturat suvitele lungi de par rebel si negru, ce miroseau a ud si incins… ca de altfel intregul meu trup…
Ma simteam murdar si vinovat, neputincios si urat. Si ma infuria la culme…
“ Nu a fost vina mea…Nu a fost vina mea…nu…!” imi sopteam incontinuu, leganandu-ma incet in fata…in spate…ca un copil retardat si strangandu-mi in brate propriul trup gol si umed, ce mi se parea ca zace intr-o degradare latenta…
“ LA DRACU!!!! NU A FOST VINA MEA!!!! AI DE GAND SA MA MAI BANTUI MULT???? AMINTIRE NENOROCITA!!!!”
Si ca un nebun, in isteria mea oarba, am inceput sa arunc prin casa, la intamplare, cu ce nimeream. Sculpturile de trupuri goale si negre din marmura, micile suporturi de lumanari, vaze si bibelouri pictate cu maiestrie…toate… Se fragmentau cand sarutau parchetul, manate de inertia cu care furia din mine le izgonea de la locurile lor.
Urletele tacite ce rasunau in toata camera, tipetele de durere ale micilor obiecte fara viata, se materializau in pocnituri si franturi de melodii binecunoscute, in jocuri de-a v-ati ascunselea si in balaceli zgomotoase in raul rece, de langa casa copilariei mele.
Le zdrobeam acum cu picioarele goale, lasandu-le sa ma raneasca, sa mi se infiga adanc in carne… meritam…
Meritam sa sufar…era vina mea…
Simteam cum sangele mi se scurgea galgaind parca un blestem, prin fiecare por deschis…din talpi…degete…palme…
“ Irene…imi pare rau…! Irene… mami…!”
Era vina mea…
Mi-am lasat trupul gol sa cada cu o bufnitura usoara pe cioburile negre, ce sclipeau a argint viu in lumina lunii…deja nu ma mai durea…nu mai simteam nimic…
Pentru o clipa mi-am zarit reflexia in oglinda uriasa, cu ramele ei din fier forjat, ce parca incerca sa ma alinte, insa cu un sfesnic aruncat cu forta I-am sters zambetul palid si fals de pe fatza, zadarnicindu-I eforturile…
“ PIERI!… E vina mea…nu trebuie sa imi aduci aminte chiar si tu…”
Mi-am adus genunchii la piept, in baia de sange si cioburi calde, si am inchis incet ochii, lasand cosmarul sa isi reia existenta in mintea mea deja bolnava…
Ii vedeam pletele usor ondulate curbandu-se si mai mult in bataia usoara a zefirului si despletind un parfum de trandafiri rosii… ii auzeam rasul de copil de-a pururi tanar, ce clincaia ca un clopot de clestar in capu-mi paralizat… ii zaream privirea senina de un albastru-inchis ce isi arata sclipirea de dupa miile de fire rebele…
Razele aurii ii mangaiau chipul diafan, diminuandu-I opacitatea alba, improscandu-l pe alocuri cu mici stropi roz-purpurii. Rochia neagra, scumpa, isi unduia tivul in bataia vantului ce intra pe geam, lasandu-I femeii coapsele fine la vedere. Stiam ca nu mai are nimic pe dedesubt…
“ Mami..o sa intarziem…ti-am zis sa te scoli mai devreme…”
Ea chicoti incet, ca o scolarita obraznica, si isi desprinse mana de pe volanul doge viper-ului negru, trecand-o afectuos prin parul meu prins intr-o coada la spate.
“ Stii doar ca am fost la petrecerea aia simandicoasa azi-noapte…
Offf ce plictiseala…
Cel putin whisky-ul a avut acelasi gust delicios ca de obicei”
Si iarasi lasa sa ii scape un chicotit pervers, in timp ce cauta cu mana dreapta ceva in geanta.
Scoase un pachet mic de tigari si ma ruga sa ii aprind una, lucru pe care il detestam din toata inima, insa nu vroiam sa ii dau un motiv sa fie distrasa de la drum. Stiam ca e aiurita si iresponsabila…
I-am aprins rapid o tigara, tusind tare cand fumul imi atinse plamanii. Ea se uita un pic ingrijoata la mine, apoi intregul chip I se destinse intr-un zambet strengar, reprosandu-mi in gluma:
“ Oh! Vai vai…uitasem! Baietelul meu e sportiv…nu isi permite escapade de genul asta, nu?”
Si imi facu cu ochiul, cu subanteles.
“ Nu va mai fi pentru mult, daca nu ajungem mai repede la patinoar. Concursul a inceput deja de 10 minute…” I-am raspuns eu bosumflat, evitandu-I privirea.
“ ah! Deci asa vrei sa ne jucam…bineeeee!”
Si a apasat cu putere acceleratia…
Mai repede…mai repede…
100km/h
110km/h
120km/h
…
“ Mami…incetineste…mami…”
Si un claxon disperat mi-a acoperit vocea, apoi ma incatusa un zgomot puternic de caroserie incinsa,sfaramata, de geam spart in mozaicuri udate de soare si de sange curgand… O durere ascutita imi reteza oasele mainii drepte si imi paraliza ambele picioare,sfartecandu-le pielea…
Apoi…negru…
“ IRENE…irene… Imi pare rau…a fost vina mea…”
Si am continuat sa tremur dezbracat, in pozitia de fetus, incarcerat de cioburi si amintiri pline de sudoare arzanda, pana ce dimineata mi-a imbaiat vinovatia in raze de foc…
M-am sculat incet, ca un copil cuminte, si am intrat in dus, lasand apa sa curga in nestire, inabusindu-mi cosmarurile…
Firele negre ce parca imi curgeau pe piele, o data cu picaturile inghetzate de apa… le mostenisem de la ea… Pielea alba si fina…trupul slabutz si nasul ascutit… Tot ceea ce eram era datorita ei… Si de fapt…ce eram…era datorita lipsei ei…
I-am mai soptit o data numele dulce, pe masura ce trupul isi congela fiinta din cauza dusului rece ce ma asfixia, apoi am iesit din baie, mi-am tras o pereche de blugi negri si o camasa de matase, mi-am luat cheile de la smart de pe masuta din hol si am iesit…
Stiam,insa, ca Irene se va intoarce, ca in fiecare seara, sa imi repovesteasca trecutul cu insasi faptura ei firava…
